Bărbatul şi femeia-Victor Hugo

Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.
Bărbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeşte lumină, inima primeşte iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie.
Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia este invincibilă prin lacrimi.
Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul.
Bărbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.
Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.
Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia.
Supremaţia semnifică forţă, intuiţia reprezintă dreptatea.
Bărbatul este un geniu, femeia este un înger.
Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.
Aspiraţia bărbatului este către gloria supremă, aspiraţia femei este îndreptată către virtutea desăvârşită.
Gloria face totul măreţ, virtutea face totul divin.
Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi.
Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte.
A gândi înseamnă a avea creier superior.
A intui, simţind înseamnă a avea în frunte o aureolă.
Bărbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perlă care îl împodobeşte, lacul, poezia care-l luminează.
Bărbatul este un vultur care zboară, femeia - o privighetoare ce cântă.
A zbura înseamnă a domina spaţiul, a cânta înseamnă a cuceri sufletul.
Bărbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
În faţa templului ne descoperim, în faţa sanctuarului îngenunchem.
Bărbatul este plasat acolo unde se sfârşeşte pământul, femeia acolo unde începe cerul.

Nuntă în cer.

" Făcusem câtiva paşi înainte. A alergat după mine, m-a apucat de braţ şi, fără să o stânjenească prezenţa celorlalţi, mi-a cuprins faţa în palme şi m-a sărutat pe gură.

Am plecat chiar în acea seară spre Pisa. Câteva zile m-a chinuit din nou trecutul ei. Dar de data aceasta, gelozia îmi nutrea parcă mai mult orgoliul. O doboram cu mâinile mele, cu prezenţa mea ucigătoare. Simţeam cum se zbate să scape de patima aceasta bolnavă, întunecată, şi încerca mereu să regăsească dragostea noastră dinainte, senină, luminoasă."


Mircea Eliade.

Mii de intrebari

Oare cum as putea sa-ti demonstrez cat de mult te iubesc? Cat timp va mai trece pana vom putea sta linistiti, imbratisati si cu buzele lipite? Cum vor trece zilele cu gandul ca totul va fi bine? De ce noi? De ce acum? De ce asa? Si de ce nu cum vrem noi? Simplu ! Se numeste destin si toate se intampla cu un scop anume. Dupa bine vine si rau. Oare visele pot deveni realitate sau tot ce conteaza e sa traiesti clipa fara sa regreti nimic?
De ce m-as purta asa? Ce as avea de dovedit? Simplul fapt ca imi pasa. Poate ca am un comportament schimbator la fel ca blana lupului, dar naravul imi ramane acelasi, iar eu voi iubi in continuare.
Un singur lucru doare mai tare decat orice pe lumea asta. NEPASAREA. Sunt acuzata de nepasare. Dar sufletul meu nu e nepasator. Din contra! Sufletul pedepseste aspru greselile facute cu cap, gandite, nu cele simtite.
De ce tot timpul iti doresti altceva decat ceea ce ai? Ce vrei sa demonstrezi cu asta? Ca oameni pot fi raniti de vorbe pe care tu le spui din suflet in speranta ca totul va fi mai bine si tot ce primesti in schimb sunt bolovani aruncati cu ura direct spre sufletul tau. Dar orgoliul din tine e atat de puternic incat ajunge sa te domine si te influenteaza intr-un mod negativ.
Iubirea... degeaba o explici daca nu o simti. Te simti constrans de timp, de fapte pe care nu esti capabil sa le faci... In fata ei sunt momente in care nu te poti exprima liber, pentru a nu provoca suferinta unui alt suflet...


Multi citesc, putini pricep. Sper ca TU sa fi printre persoanele care ma inteleg...

• Personajele sunt fictive, dar totul se bazeaza pe fapte adevarate.